Cele mai vechi picturi din Europa, aflate în câteva peșteri spaniole, au fost realizate în urmă cu peste 40.000 de ani, probabil de omul de Neanderthal, un „verișor” dispărut al omului modern, potrivit unui studiu publicat joi, pentru care s-a folosit un nou procedeu de datare, informează AFP.
Această nouă datare efectuată pe 50 de picturi neolitice în 11 peșteri din nord-vestul Spaniei indică faptul că această practică artistică preistorică a început în Europa cu aproximativ 10.000 de ani mai devreme decât se credea.
Oamenii de știință aflați la originea acestei descoperiri au stabilit că desenul unei mâini și câteva discuri pictate cu ajutorul unui șablon, prin suflarea vopselei pe pereții unei peșteri din El Castillo datează din urmă cu cel puțin 40.800 de ani, cu 10.000 de ani mai devreme decât desenele și alte decorațiuni descoperite în peșterile din Franța, considerate până de curând drept cele mai vechi desene artistice din Europa.
„Indicii despre prezența omului modern în nordul Spaniei datează din urmă cu 41.500 de ani, într-o perioadă în care trăiau încă în acel loc oamenii de Neanderthal”, a declarat Alistair Pike de la Universitatea Bristol din Marea Britanie, principalul autor al studiului.
„Rezultatele acestei datări arată că oamenii moderni au ajuns din Africa, iar pictura murală făcea deja parte din activitățile lor culturale sau ei au dezvoltat această formă de expresie artistică foarte repede, poate în concurență cu omul de Neanderthal”, cu care au coexistat pentru o vreme, a explicat savantul britanic.
Se pare însă că cele mai vechi picturi neolitice descoperite până în prezent se găsesc în peșterile din Europa, nu în Africa.
Primele forme ale simbolismului uman descoperite pe continentul african, vechi de 70.000-100.000 de ani, sunt câteva perle găurite, coji de ouă gravate și pigmenți.
Astfel, nu este deloc imposibil ca acele picturi din nordul Spaniei să aparțină „artei neanderthaliene”, a adăugat același cercetător, al cărui studiu, la care au participat mai mulți cercetători, a fost publicat în revista Science.
„Dacă este așa, atunci ar fi o descoperire fantastică, ce ar semnifica faptul că mâinile pictate în Spania ar fi fost desenate aplicând mâinile unor oameni de Neanderthal pe pereții acelor peșteri”, a adăugat el. „Totuși, va trebui să datăm mai multe picturi pentru a demonstra această ipoteză”, a adăugat Alistair Pike.
Pentru Joao Zilhao, un expert în istoria omului de Neanderthal de la Universitatea din Barcelona, coautor al studiului, această ipoteză este probabilă.
El a explicat faptul că tehnica de datare radiometrică cu uraniu și toriu folosită în acest caz, care măsoară vârsta depozitelor carbonatate din picturi, nu datează stratul superior al pigmenților, pentru a nu-l vătăma.
„Astfel, aceste picturi ar putea fi cu câteva milioane de ani mai vechi decât sedimentele carbonatate care le acoperă. Nu putem deocamdată să dovedim acest lucru, dar intuiția îmi spune că așa stau lucrurile. Știm deja că simbolismul în expresia culturală exista în rândul oamenilor de Neanderthal”, a adăugat același cercetător, citând ca exemple picturile corporale, bijuteriile confecționate din oase, fildeș și cochilii în cultura paleolitică din zona actualei Franțe și din Peninsula Iberică, în urmă cu 50.000 de ani.
„Din acest motiv, nu ar fi deloc surprinzător ca oamenii de Neanderthal să fi fost de fapt primii artiști ai peșterilor din Europa, mai ales după ce am aflat despre ei în acești ultimi zece ani”, a subliniat Joao Zilhao.